EoW - Când plasticul reciclat încetează să mai fie deșeu? Europa pregătește reguli comune End-of-Waste

Un proiect de regulament de punere în aplicare, notificat oficial la OMC pe 6 august 2026, ar urma să stabilească pentru prima dată reguli comune, valabile în toate statele membre, pentru momentul în care plasticul reciclat încetează legal să mai fie deșeu. Pentru reciclatori, compounderi, traderi și importatori, miza nu este teoretică: proiectul introduce praguri de puritate, un sistem de management al calității cu verificare externă și condiții separate, mai stricte, pentru materialul reciclat adus din afara UE.

Un lucru pe care industria plasticului îl știe din experiență, dar pe care legislația europeană nu l-a spus niciodată clar și unitar: faptul că un fulg sau un granulat a trecut printr-o linie de reciclare nu îl transformă automat, din punct de vedere legal, într-un produs. Atâta timp cât materialul rămâne clasificat drept deșeu, mișcarea lui peste graniță, vânzarea lui către un client dintr-un alt stat membru și chiar utilizarea lui într-o linie de producție rămân guvernate de legislația deșeurilor, nu de legislația produselor.

Comisia Europeană a pus acum pe masă un proiect de regulament de punere în aplicare care încearcă să pună capăt acestei ambiguități pentru materialele plastice. Documentul, notificat Organizației Mondiale a Comerțului sub numărul G/TBT/N/EU/1229, propune criterii unice, valabile în toată Uniunea, pentru momentul în care deșeul de plastic reciclat mecanic sau prin dizolvare cu solvenți încetează să mai fie deșeu și devine „recyclate" – materie primă secundară.

Proiectul este încă în etapa de consultare și poate suferi modificări înainte de adoptare. Articolul de față analizează, pe baza textului oficial al proiectului și al anexei tehnice publicate de Comisie, ce prevede efectiv documentul, ce ar putea însemna acest lucru pentru operatorii din piață și ce rămâne, deocamdată, incert.

1. Ce înseamnă de fapt End-of-Waste

În logica legislației europene a deșeurilor, orice material care a fost aruncat, colectat separat sau tratat ca deșeu rămâne, din punct de vedere juridic, deșeu până când îndeplinește un set de condiții care îi permit să „iasă" din acest regim. Cât timp un material este clasificat drept deșeu, el este supus legislației deșeurilor – inclusiv regulilor privind transportul transfrontalier de deșeuri, autorizațiilor de mediu specifice și, adesea, unei percepții comerciale de material de rang secund.

Conceptul de End-of-Waste (EoW) reprezintă exact acest punct de trecere: momentul în care un material rezultat dintr-o operațiune de valorificare încetează să mai fie deșeu și devine, legal, un produs sau o materie primă secundară, supusă legislației produselor, nu legislației deșeurilor. Directiva-cadru 2008/98/CE prevede acest mecanism încă din 2008, dar, până acum, criteriile detaliate, armonizate la nivelul întregii Uniuni, lipseau pentru majoritatea fluxurilor de deșeuri de plastic. În absența unor criterii comune, statele membre au aplicat, unde au aplicat, reguli naționale diferite – ceea ce a generat exact fragmentarea pe care noul proiect încearcă să o elimine.

2. De ce Europa vrea criterii comune

Proiectul prevede, chiar în primul său considerent, că „criteriile End-of-Waste armonizate la nivelul Uniunii pentru materialele plastice sunt esențiale pentru a consolida piața unică a plasticului reciclat și a materiilor prime secundare pregătite pentru a fi utilizate în fabricarea de produse noi". Este declarația de intenție centrală a documentului: nu doar clarificarea unui punct legal, ci construirea unei piețe unice reale pentru recyclate.

Un alt considerent important al proiectului precizează că, pentru a facilita această piață, criteriile End-of-Waste se aplică materialului plastic reciclat ca atare, nu produsului final sau articolului care conține componente din plastic. Este o distincție tehnică, dar cu consecințe comerciale directe: regulamentul reglementează statutul granulatului, fulgului sau materialului reciclat livrat de reciclator, nu statutul produsului finit fabricat ulterior de convertor.

Evaluarea Plastinfo: pentru o industrie care astăzi funcționează cu reguli naționale diferite – unele state având criterii EoW proprii pentru anumite fluxuri de plastic, altele nefiind deloc – un set unic de criterii ar elimina, cel puțin teoretic, una dintre sursele de neclaritate juridică și comercială care au frânat până acum tranzacționarea liberă a recyclatelor în interiorul UE.

3. Ce materiale plastice sunt vizate

Proiectul prevede că „deșeul de plastic" înseamnă deșeul care conține polimeri termoplastici aruncați și amestecuri de polimeri termoplastici aruncați, „indiferent de tipul de polimer și de sursa deșeului". Este o definiție deliberat largă, construită pe tipul de material (termoplastic), nu pe o listă închisă de polimeri.

În același timp, un considerent al proiectului menționează explicit, ca exemple de polimeri termoplastici vizați, PE, PET, PP, PS și PVC. Este important de precizat corect acest aspect: cele cinci familii de polimeri sunt numite explicit în textul proiectului, dar cu titlu de exemplificare a categoriei generale de „polimeri termoplastici", nu ca listă exhaustivă și nu ca o restricție a domeniului de aplicare. Practic, orice polimer termoplastic sau amestec de polimeri termoplastici pare să intre, în principiu, sub incidența proiectului, atâta vreme ce îndeplinește celelalte condiții tehnice.

Proiectul nu conține, în textul analizat, o excludere explicită a PVC-ului sau a altor polimeri care conțin clor sau alți heteroatomi; aceștia rămân supuși aceleiași grile de evaluare privind substanțele periculoase, REACH și poluanții organici persistenți (POP), descrisă la punctul 7 de mai jos.

4. Ce tehnologii de reciclare sunt incluse

Proiectul prevede, la articolul privind domeniul de aplicare, că regulamentul se aplică deșeului de plastic „utilizat ca material de intrare pentru reciclarea mecanică sau reciclarea prin dizolvare cu solvenți". Cele două procese sunt definite explicit: reciclarea mecanică include sortarea, măcinarea, spălarea, separarea materialelor, uscarea și re-cristalizarea; reciclarea prin dizolvare cu solvenți folosește căldură și solvenți pentru a dizolva deșeul de plastic într-o soluție, din care este ulterior recuperat polimerul.

Un criteriu tehnic esențial din anexa proiectului impune ca „reciclarea mecanică și reciclarea prin dizolvare cu solvenți să păstreze lanțurile polimerice care constituie plasticul, cu excepția unor modificări mici și neintenționate ale distribuției masei moleculare a lanțurilor polimerice". Este condiția care, practic, definește granița tehnologică a proiectului: procesele incluse sunt cele care păstrează structura macromoleculară a polimerului, nu cele care o descompun.

Pirolizele, depolimerizarea și alte tehnologii de reciclare chimică nu sunt menționate ca fiind incluse în domeniul de aplicare al proiectului. Textul nu conține o motivare explicită, articol cu articol, pentru excluderea lor, dar precizează, într-un considerent, că evoluțiile tehnologice în tratarea deșeurilor de plastic, „inclusiv reciclarea chimică, ca una dintre operațiunile de valorificare pentru care ar putea fi aplicate criterii End-of-Waste", urmează să fie evaluate de Comisie cu ocazia reexaminării regulamentului.

Aceasta ar putea însemna că motivul de fond al excluderii ține tocmai de cerința de păstrare a lanțurilor polimerice: tehnologiile care rup deliberat lanțurile macromoleculare – fie până la nivel de monomer (depolimerizare), fie până la fracții petrochimice (piroliză) – nu se potrivesc conceptual cu un criteriu construit în jurul conservării structurii polimerului. Este o interpretare rezonabilă, dar nu o afirmație pe care textul proiectului o formulează în acești termeni.

Important pentru operatorii care mizează pe reciclarea chimică: proiectul prevede, la articolul dedicat reexaminării, că această evaluare va avea loc „cel târziu până la 1 ianuarie 2029". Nu există, în forma actuală, niciun angajament sau termen pentru o eventuală extindere a domeniului tehnologic; există doar o clauză de reexaminare.

5. Ce fluxuri sunt excluse sau restricționate

Anexa tehnică a proiectului stabilește condiții precise pentru materialul de intrare, iar aici nuanțele contează foarte mult – textul distinge net între excluderi absolute și excluderi condiționate.

Proiectul prevede că materialul de intrare nu poate fi clasificat drept deșeu periculos, cu excepția situației în care substanțele periculoase pot fi îndepărtate, integral sau ca parte a unui amestec, înainte de sau în timpul reciclării, în conformitate cu articolul 10 alineatul (5) din Directiva-cadru privind deșeurile. Nu este, deci, o excludere absolută a oricărui flux cu conținut de substanțe periculoase, ci o condiție legată de posibilitatea de decontaminare.

Două categorii sunt tratate separat, cu formulări de tip „exclus, cu excepția":

• deșeurile din activități medicale sunt excluse ca material de intrare, cu excepția situației în care deșeul medical este alcătuit din plastic nepericulos și este colectat separat;
• produsele absorbante de igienă folosite (scutece, produse similare) sunt excluse, cu excepția situației în care producătorul sau un operator anterior poate face dovada decontaminării și igienizării materialului.

Pentru fluxurile provenite din deșeuri de echipamente electrice și electronice (DEEE) și din vehicule scoase din uz (VSU), proiectul nu prevede o excludere de principiu, ci o cerință documentară: operatorul care acceptă astfel de materiale de intrare trebuie să solicite operatorului anterior documente care să dovedească respectarea cerințelor de tratare specifice aplicabile DEEE, respectiv vehiculelor scoase din uz.

Separat, materialul de intrare eligibil nu poate fi amestecat sau diluat cu alte deșeuri, substanțe sau materiale, cu trimitere directă la articolul 18 alineatul (1) din Directiva-cadru privind deșeurile – o regulă generală anti-diluare, aplicată aici specific fluxurilor de plastic.

Evaluarea Plastinfo: pentru reciclatorii care lucrează cu fluxuri „dificile" – plastic industrial contaminat, plastic din DEEE sau din dezmembrări auto – proiectul nu închide automat aceste fluxuri, dar le condiționează de o trasabilitate documentară pe care multe operațiuni actuale de colectare și pre-tratare nu o au încă implementată la acest nivel de rigoare.

6. Cele patru condiții pentru statutul EoW

Proiectul prevede, în articolul central al textului, că deșeul de plastic încetează să fie deșeu atunci când sunt îndeplinite cumulativ cinci condiții:

• materialul de intrare utilizat pentru reciclare respectă cerințele din anexa tehnică privind materialul de intrare;
• procesul de reciclare mecanică sau prin dizolvare cu solvenți respectă cerințele tehnice privind procesele și tehnicile de tratare din aceeași anexă;
• materialul de plastic rezultat poate fi utilizat direct în producția de noi produse din plastic sau articole care conțin componente din plastic, fără operațiuni suplimentare de tratare, și respectă cerințele privind calitatea materialului rezultat;
• producătorul sau importatorul emite și transmite declarația de conformitate prevăzută de proiect;
• producătorul sau importatorul implementează sistemul de management al calității prevăzut de proiect.

Este structura logică a întregului regulament: material de intrare curat și trasabil, proces care păstrează structura polimerică, material rezultat conform, plus doi piloni administrativi – declarația de conformitate și sistemul de management al calității – fără de care celelalte trei condiții tehnice, oricât de bine îndeplinite, nu sunt suficiente pentru obținerea statutului EoW.

7. Cât de curat trebuie să fie materialul reciclat

Aceasta este, probabil, secțiunea cu cel mai mare impact operațional imediat, pentru că fixează cifre, nu doar principii.

Proiectul confirmă pragul vehiculat în piață: cantitatea totală de materiale străine din materialul plastic rezultat trebuie să fie sub 1,9%, raportată la greutatea materialului uscat (fără umiditate). Textul precizează metoda de determinare: probe reprezentative din materialul rezultat, uscat, sunt analizate gravimetric pentru a măsura conținutul și natura materialelor străine, cu o frecvență de monitorizare de cel puțin o dată la șase luni, frecvență ce trebuie ajustată pentru a putea detecta tendințele sau alte modificări ale materialului de intrare.

Pe lângă pragul de materiale străine, proiectul impune condiții separate privind substanțele periculoase și poluanții organici persistenți din materialul rezultat:

• substanțele clasificate drept periculoase, izolat sau în amestecuri, trebuie să se regăsească în materialul rezultat sub concentrațiile care ar determina clasificarea acestuia ca periculos conform Regulamentului CLP (Regulamentul (CE) nr. 1272/2008) – sau, dacă aceste substanțe constituie chiar materialul plastic reciclat (de exemplu, un aditiv structural), materialul rezultat trebuie să fie corect clasificat și etichetat;
• substanțele rezultate din reciclare trebuie să respecte Regulamentul REACH, inclusiv articolul 56 (autorizarea utilizărilor de substanțe din Anexa XIV) și articolul 67 (restricțiile din Anexa XVII);
• substanțele rezultate din reciclare trebuie să respecte Regulamentul privind poluanții organici persistenți (Regulamentul (UE) 2019/1021), indiferent dacă a existat sau nu o etapă de pre-tratare a deșeului de plastic.

În plus, materialul rezultat trebuie să respecte „cerințele legislației Uniunii privind produsele și specificațiile sau standardele industriale aplicabile utilizării recyclatelor de plastic" – o trimitere generică, dar care leagă explicit statutul EoW de conformitatea cu legislația de produs relevantă pentru aplicația finală (de exemplu, jucării, ambalaje, materiale de construcție, dispozitive electrice), nu doar de criteriile proprii ale regulamentului.

Evaluarea Plastinfo: pragul de 1,9% materiale străine este mai relevant pentru statutul legal al materialului decât pentru performanța sa tehnică – multe specificații comerciale, mai ales pentru aplicații de înaltă calitate, sunt deja mai stricte decât acest prag. Miza reală este că, sub acest prag, materialul câștigă un statut juridic nou; peste el, indiferent cât de bun este comercial, rămâne, din punct de vedere legal, deșeu.

8. Trasabilitatea și declarația de conformitate

Proiectul prevede ca declarația de conformitate să fie emisă de producătorul sau importatorul materialului reciclat, pentru fiecare lot, folosind un model standardizat prevăzut într-o anexă dedicată a regulamentului. Documentul trebuie transmis următorului operator din lanț și trebuie emis exclusiv în format electronic – proiectul precizează expres acest lucru.

Conform textului analizat, declarația trebuie păstrată de emitent cel puțin cinci ani de la data emiterii și trebuie pusă la dispoziția autorităților naționale competente, în format electronic, la cerere.

Conținutul declarației, așa cum reiese din anexa dedicată, include cel puțin:

• codul unic de identificare al consignației;
• numele, adresa, datele de contact (telefon, e-mail) ale producătorului sau importatorului;
• cantitatea, exprimată în tone;
• denumirea sau codul materialului reciclat și principalele sale caracteristici tehnice;
• conformitatea cu cerințele sau standardele solicitate de client;
• conformitatea cu criteriile tehnice numerotate din anexa regulamentului (cele referitoare la materialul de intrare, procesul de tratare și calitatea materialului rezultat);
• conformitatea cu Regulamentul CLP, cu articolele 56 și 67 din REACH și cu Regulamentul privind poluanții organici persistenți;
• o declarație expresă că materialul este destinat exclusiv fabricării de produse din plastic sau articole care conțin componente din plastic;
• numele, data și semnătura persoanei care emite declarația.

Un punct suplimentar al anexei privind declarația precizează că materialul reciclat „nu poate fi convertit, direct sau indirect, în energie sau în materiale care nu sunt plastic și nu poate fi utilizat în niciun alt scop" – o clauză destinată să prevină situațiile în care un material obține statutul EoW ca recyclate, dar ajunge de fapt la valorificare energetică sau la alte utilizări din afara circuitului plastic.

Evaluarea Plastinfo: obligativitatea formatului electronic și trasabilitatea pe consignație, nu pe lot general de producție, înseamnă că sistemele actuale de documentare bazate pe fișe tehnice generice sau pe certificate de calitate emise o singură dată pentru un tip de produs vor trebui, foarte probabil, adaptate la o logică de trasabilitate per livrare.

9. Sistemul de management al calității

Acesta este, alături de capitolul privind importurile, unul dintre cele mai solicitante capitole ale proiectului pentru operatorii industriali.

Proiectul prevede ca producătorul să implementeze un sistem de management al calității care să permită demonstrarea conformității cu criteriile End-of-Waste. Sistemul trebuie să includă proceduri documentate pentru:

• monitorizarea deșeului de plastic utilizat ca material de intrare, inclusiv măsuri de control al calității și de gestionare a riscurilor;
• monitorizarea proceselor și tehnicilor de tratare;
• monitorizarea calității materialului rezultat din reciclare, inclusiv instrucțiuni de eșantionare și analiză și frecvența acestora;
• păstrarea înregistrărilor rezultatelor monitorizării de mai sus;
• păstrarea înregistrărilor privind reclamațiile primite de la clienți referitoare la calitatea materialului rezultat;
• păstrarea înregistrărilor privind acțiunile întreprinse pentru îmbunătățirea performanței reciclării, atunci când sunt observate neconformități cu criteriile End-of-Waste;
• revizuirea și îmbunătățirea periodică a sistemului de management al calității;
• instruirea personalului.

Producătorul trebuie să acorde autorităților de control acces la sistemul de management al calității, la cerere, și să pună la dispoziția autorităților naționale competente, în format electronic, înregistrările menționate mai sus, timp de cel puțin cinci ani de la data înregistrării.

Proiectul confirmă intervalul de trei ani vehiculat în piață: sistemul de management al calității trebuie verificat de un organism de evaluare a conformității sau de un verificator de mediu, iar verificarea „se efectuează la fiecare trei ani". Verificatorii de mediu pot efectua această verificare doar dacă dețin acreditare sau licențiere pentru cel puțin unul dintre codurile NACE relevante pentru activități de reciclare a plasticului, prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 1893/2006 – concret, codurile NACE 20, 22 și 38.

Evaluarea Plastinfo: pentru un reciclator mic sau mediu, acest capitol reprezintă probabil cea mai mare barieră de intrare din întregul proiect – nu tehnologic, ci administrativ și financiar. Implementarea unui sistem documentat pe opt paliere, cu verificare externă acreditată la fiecare trei ani, presupune costuri de consultanță, audit și, adesea, personal dedicat calității, pe care operatorii mari le pot absorbi mai ușor decât cei mici.

10. Marea întrebare: importurile din afara UE

Acesta este, din perspectiva Plastinfo, capitolul cu cel mai mare potențial de a redesena harta comercială a recyclatelor din Europa.

Proiectul prevede, la capitolul dedicat sistemului de management al calității, o regulă specifică pentru importuri: pentru a putea introduce pe piața Uniunii material plastic reciclat, importatorul trebuie să solicite furnizorilor din țări terțe să implementeze un sistem de management al calității care respectă aceleași cerințe de conținut ca sistemul aplicabil producătorilor din UE (cele opt paliere descrise la punctul 9).

Diferența esențială față de producătorii din UE stă în modul de verificare a acestui sistem. Proiectul prevede ca sistemul de management al calității al furnizorului din țara terță să fie verificat de un organism care este acreditat sau licențiat într-un stat membru pentru a desfășura activități de verificare și validare pentru o organizație situată într-o țară terță, în conformitate cu specificațiile din Regulamentul (CE) nr. 765/2008 sau din Regulamentul (CE) nr. 1221/2009, coroborat cu Decizia 2011/832/UE a Comisiei.

Consecința prevăzută explicit de proiect pentru neîndeplinirea acestei condiții este drastică: dacă importatorul nu îndeplinește aceste cerințe, materialul plastic pe care intenționează să îl importe „este considerat deșeu" și, prin urmare, trebuie să respecte Regulamentul (UE) 2024/1157 privind transferurile de deșeuri – adică regimul de transport transfrontalier al deșeurilor, nu regimul liber al produselor.

Un considerent al proiectului leagă explicit această construcție de logica generală a regulamentului privind transferurile de deșeuri: criteriile End-of-Waste pentru deșeurile de plastic sunt gândite astfel încât „să nu submineze" restricțiile la export prevăzute de Regulamentul (UE) 2024/1157, iar textul urmărește să clarifice raportul dintre regulile din regulamentul privind transferurile de deșeuri și cele stabilite prin noul regulament.

Ce ar putea însemna acest lucru pentru piață

Pentru piețele de rPET, rPE, rPP și alte materiale termoplastice reciclate provenite din afara UE, aceasta ar putea însemna mai multe lucruri, pe care le tratăm separat, ca implicații posibile, nu ca certitudini legale:

• costuri suplimentare de certificare și verificare pentru reciclatorii din țări terțe care vor să livreze pe piața UE cu statut EoW, întrucât aceștia trebuie să treacă printr-un organism acreditat/licențiat într-un stat membru UE pentru operațiuni în țara terță respectivă – un proces mai complex și, probabil, mai costisitor decât verificarea unui producător intern din UE;
• o presiune de documentare suplimentară asupra importatorilor europeni, care devin, practic, responsabili contractual de a se asigura că furnizorul lor extern are un sistem de management al calității conform și verificat corespunzător – nu doar de calitatea fizică a mărfii;
• un posibil avantaj competitiv relativ pentru reciclatorii stabiliți în UE, cel puțin în perioada de tranziție, în măsura în care aceștia nu trec prin pasul suplimentar de verificare transfrontalieră a sistemului de calitate;
• riscul ca, pentru furnizorii din țări terțe care nu reușesc sau nu doresc să obțină această verificare, materialul destinat exportului către UE să rămână clasificat drept deșeu, cu tot ce implică acest regim din perspectiva transportului, documentației și, eventual, a restricțiilor de export din regulamentul privind transferurile de deșeuri.

Nu se poate concluziona încă din forma actuală a proiectului dacă acest mecanism va reduce efectiv volumul de recyclate importate cu statut de „produs" din afara UE sau dacă piața se va adapta rapid prin apariția unor servicii specializate de certificare pentru furnizori din țări terțe. Ambele scenarii sunt plauzibile, iar textul proiectului nu oferă suficiente elemente pentru a alege între ele.

11. Ce poate însemna EoW pentru piețele rPE, rPP și rPET

Proiectul nu conține prevederi specifice, separate, pentru rPE, rPP sau rPET – criteriile sunt construite generic, pe categoria „polimer termoplastic", nu pe polimer individual. Orice concluzie specifică pe tip de polimer este, deci, o evaluare Plastinfo, nu o prevedere a textului.

Evaluarea Plastinfo: pentru rPET, care are deja cele mai dezvoltate lanțuri de calitate din Europa – în bună măsură din cauza cerințelor stricte pentru contact alimentar – impactul practic al noilor criterii ar putea fi mai mic decât pentru rPE și rPP, unde eterogenitatea materialului de intrare (folii mixte, ambalaje flexibile, plastic industrial divers) face mai dificilă atingerea constantă a pragului de 1,9% materiale străine și menținerea documentației cerute de sistemul de management al calității. Pentru fluxurile de rPE și rPP provenite din colectare municipală mixtă, atingerea și menținerea acestor criterii ar putea presupune investiții suplimentare în sortare și control al calității, mai degrabă decât o simplă formalizare administrativă a proceselor deja existente.

12. EoW și food contact

Aceasta este una dintre confuziile cele mai frecvente în piață, așa că merită clarificată direct: obținerea statutului End-of-Waste conform acestui proiect NU echivalează, prin ea însăși, cu eligibilitatea materialului pentru contact alimentar.

Proiectul prevede, într-un considerent dedicat, că materialul rezultat trebuie să poată fi utilizat direct pentru fabricarea de produse noi din plastic, iar acest lucru „ar trebui să fie valabil și pentru producerea de materiale plastice reciclate destinate contactului cu alimentele, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1935/2004 și cu Regulamentul (UE) 2022/1616 al Comisiei". Același considerent precizează că, potrivit acestor regulamente, materialul de intrare trebuie decontaminat pentru a se asigura că materialul este adecvat pentru contact alimentar.

Practic, textul proiectului tratează contactul alimentar ca pe o cerință suplimentară, guvernată de propria sa legislație specifică – Regulamentul-cadru (CE) nr. 1935/2004 privind materialele destinate să vină în contact cu produsele alimentare și Regulamentul (UE) 2022/1616 privind materialele și obiectele din plastic reciclat destinate să vină în contact cu produsele alimentare – nu ca pe un efect automat al statutului EoW.

Evaluarea Plastinfo: statutul End-of-Waste și eligibilitatea pentru contact alimentar rămân, chiar și în acest proiect, două regimuri de conformitate distincte, care se pot suprapune, dar nu se substituie unul altuia. Un recyclate poate avea statut EoW valid conform noului regulament fără a fi, automat, aprobat pentru contact alimentar; pentru aplicații alimentare, rămân necesare autorizarea tehnologiei de decontaminare și conformitatea cu Regulamentul 2022/1616, indiferent de statutul EoW al materialului.

13. EoW și PPWR – reguli diferite, același material

Textul proiectului analizat nu conține nicio trimitere la Regulamentul privind ambalajele și deșeurile de ambalaje (PPWR, Regulamentul (UE) 2025/40). Cele două acte legislative funcționează, cel puțin la nivelul acestui proiect, ca sisteme separate, cu obiective diferite.

PPWR stabilește cerințe privind ambalajele ca produse – printre altele, reciclabilitatea ambalajelor și, în timp, ținte de conținut reciclat pentru anumite categorii de ambalaje din plastic. Regulamentul End-of-Waste analizat aici stabilește, în schimb, criteriile după care un material reciclat încetează să mai fie deșeu și devine materie primă secundară. Primul reglementează produsul final (ambalajul); al doilea reglementează materialul de intrare din care poate fi fabricat acel produs.

Aceasta ar putea însemna, la nivel comercial, o intersecție utilă: un recyclate care a obținut statutul EoW conform noului regulament ar putea fi mai ușor de documentat și de trasat drept „conținut reciclat" atunci când un producător de ambalaje trebuie să demonstreze respectarea cerințelor PPWR pentru un anumit produs. Dar acest lucru rămâne o presupunere comercială rezonabilă, nu o legătură stabilită explicit de legislație. Nu se poate concluziona încă din forma actuală a proiectului că statutul EoW echivalează, din punct de vedere legal, cu dovada de conținut reciclat cerută de PPWR; cele două verificări ar putea, în continuare, să necesite metodologii și documentații separate.

14. Cine ar putea câștiga și cine ar putea avea costuri mai mari

Analiza care urmează este, în întregime, o evaluare Plastinfo asupra consecințelor posibile ale proiectului, structurată pe categorii de operatori.

Reciclatori mecanici

Cei stabiliți în UE, cu procese deja documentate, ar putea avea de câștigat: proiectul le oferă, pentru prima dată, un statut juridic unic, recunoscut în toată Uniunea, pentru materialul lor, ceea ce ar putea facilita vânzarea peste graniță fără reevaluări naționale repetate. În schimb, ar putea apărea costuri suplimentare legate de implementarea formală a sistemului de management al calității, de eșantionarea și analiza gravimetrică semestrială a materialelor străine și de auditul extern la fiecare trei ani.

Compounderi

Ar putea beneficia de o bază de aprovizionare mai clar documentată, cu declarații de conformitate standardizate în format electronic, ceea ce ar simplifica verificarea internă a materialului de intrare. Costul potențial ține de necesitatea de a integra aceste declarații în propriile sisteme de calitate și de a verifica, la rândul lor, conformitatea materialului cumpărat înainte de a-l revinde sau prelucra mai departe.

Convertori de plastic

Ar putea câștiga acces mai simplu, din punct de vedere legal, la recyclate provenite din mai multe state membre, dar ar putea avea nevoie să își adapteze documentația de intrare pentru a demonstra, la rândul lor, proveniența conformă a materialului folosit, mai ales dacă produsele lor finale intră ulterior sub incidența altor reglementări (PPWR, legislație privind contactul alimentar, legislație auto).

Traderi și distribuitori de recyclate

Ar putea vedea o piață mai lichidă și mai ușor de tranzacționat transfrontalier pentru materialul cu statut EoW confirmat, dar ar putea deveni, la rândul lor, un punct de trasabilitate important în lanțul declarațiilor de conformitate, cu obligația de a păstra și transmite corect aceste documente.

Importatori de recyclate din afara UE

Reprezintă, probabil, categoria cu cel mai mare risc de costuri suplimentare, din motivele detaliate la punctul 10: responsabilitatea de a se asigura că furnizorul extern are un sistem de management al calității verificat de un organism acreditat/licențiat într-un stat membru pentru operațiuni în țara terță este o cerință administrativă și financiară semnificativă, iar nerespectarea ei duce la reclasificarea materialului drept deșeu.

Reciclatori din afara UE care exportă către Europa

Ar putea avea de câștigat un acces mai clar și mai stabil la piața UE dacă reușesc să obțină verificarea cerută, dar ar putea, în același timp, să piardă competitivitate în fața reciclatorilor europeni dacă costul acestei verificări este ridicat sau dacă organismele acreditate să opereze verificarea în țara lor sunt puține sau greu accesibile.

Producători de ambalaje și lanțuri de aprovizionare din industria auto

Ar putea beneficia de documentație mai solidă pentru a demonstra utilizarea de material reciclat conform, ceea ce ar putea sprijini, indirect, obiectivele lor proprii de conținut reciclat (fie din PPWR, pentru ambalaje, fie din cerințele specifice sectorului auto), fără ca proiectul EoW să impună el însuși aceste ținte.

15. Ce ar trebui să facă firmele acum

Regulamentul NU este în vigoare și NU este adoptat. Nu este, deci, cazul ca firmele să acționeze ca și cum conformitatea ar fi deja obligatorie. Este însă un moment rezonabil pentru pregătire, mai ales pentru operatorii care depind, comercial, de recunoașterea rapidă a calității materialului lor reciclat.

Pentru reciclatori

Are sens să fie analizate, ca exercițiu intern:

• o hartă actualizată a fluxurilor de materiale de intrare acceptate, cu evidențierea clară a celor care ar intra sub excluderile condiționate din proiect (deșeuri medicale, produse absorbante de igienă, DEEE, vehicule scoase din uz);
• stadiul actual al controalelor de contaminare și al capacității de a demonstra, prin analiză gravimetrică, un nivel de materiale străine sub pragul discutat de proiect;
• capacitatea de laborator, internă sau externalizată, pentru eșantionare și analiză la frecvența avută în vedere de proiect;
• sistemul actual de trasabilitate pe lot sau consignație, comparat cu cerințele de documentare electronică descrise mai sus;
• stadiul actual al sistemului de management al calității, comparat cu cele opt paliere documentare prevăzute de proiect, și disponibilitatea unor organisme de certificare acreditate pentru o eventuală verificare externă;
• eventualele lacune de documentare pentru fluxurile provenite din DEEE sau vehicule scoase din uz.

Pentru importatori

Are sens să fie avute în vedere:

• solicitarea, de pe acum, a informațiilor privind sistemul de management al calității al furnizorilor din țări terțe;
• verificarea statutului de acreditare sau licențiere al organismelor care ar putea efectua verificarea sistemului de calitate al furnizorului extern, conform Regulamentului (CE) nr. 765/2008 sau al Regulamentului (CE) nr. 1221/2009;
• revizuirea contractelor de aprovizionare, pentru a include clauze privind documentația necesară demonstrării conformității;
• o evaluare timpurie a traseului de trasabilitate a materialului, de la furnizorul din țara terță până la clientul final din UE.

Pentru compounderi și convertori

Are sens:

• o revizuire a declarațiilor primite în prezent de la furnizorii de recyclate, pentru a vedea cât de aproape sunt de conținutul descris la punctul 8;
• clarificarea specificațiilor tehnice interne față de pragurile și criteriile discutate în proiect;
• pregătirea, la rândul lor, a unui sistem intern de trasabilitate a materialului de intrare, util atât pentru furnizorii proprii, cât și pentru clienții care le vor cere, la rândul lor, dovezi de conformitate;
• clarificarea cerințelor de documentare pe care propriii clienți le-ar putea solicita, mai ales acolo unde produsul final intră sub incidența altor reglementări (PPWR, contact alimentar, componente auto).

16. Calendarul

Ce s-a întâmplat deja

Proiectul de regulament de punere în aplicare, împreună cu anexa sa tehnică, a fost notificat Organizației Mondiale a Comerțului sub numărul G/TBT/N/EU/1229, cu dată de sosire 6 august 2026. Este o notificare de transparență, obligatorie în cadrul Acordului OMC privind barierele tehnice în calea comerțului pentru reglementările tehnice care pot afecta comerțul internațional, și nu reprezintă, prin ea însăși, un pas de adoptare a actului legislativ la nivelul UE.

Unde se află proiectul acum

Potrivit paginii oficiale a Comisiei, statutul procedural actual este „deschis pentru comentarii" (open for comments), cu termen final de comentarii 20 septembrie 2026.

Ce urmează

Ca etape uzuale pentru acest tip de act, după închiderea perioadei de comentarii urmează, în mod normal, procedura de comitologie specifică actelor de punere în aplicare adoptate în temeiul Directivei-cadru privind deșeurile, urmată de adoptarea formală a regulamentului de către Comisie și publicarea sa în Jurnalul Oficial al UE. Aceste etape nu au încă, la momentul redactării acestui articol, date confirmate.

Ce prevede proiectul privind intrarea în vigoare și aplicarea

Proiectul prevede, la articolul final, ca regulamentul „să se aplice de la [prima zi a lunii următoare intrării în vigoare, plus șase luni]" – o formulă tipică pentru un proiect aflat încă în lucru, nu o dată calendaristică fixă. Data exactă de aplicare va putea fi calculată abia după ce regulamentul va fi adoptat efectiv și publicat, cu dată certă de intrare în vigoare.

Ce mai este incert

Proiectul include o clauză de reexaminare, prin care Comisia „va evalua și, după caz, va revizui" regulamentul cel târziu până la 1 ianuarie 2029 – inclusiv, potrivit considerentelor, cu privire la o eventuală extindere ulterioară către alte tehnologii de reciclare, precum reciclarea chimică. Nu se poate concluziona încă din forma actuală a proiectului dacă textul final adoptat va păstra neschimbate pragurile numerice (1,9% materiale străine, verificare la trei ani) discutate mai sus, întrucât acestea pot fi modificate în urma comentariilor primite în cadrul consultării OMC sau a procedurii interne a UE.

17. Concluzia Plastinfo

Este tentant să citim acest proiect doar ca pe un exercițiu de definire administrativă: Comisia stabilește, cu cifre și proceduri, momentul exact în care un deșeu de plastic „devine" produs. Dar miza reală este alta, și mai importantă pentru industrie.

Europa nu încearcă doar să redefinească un moment juridic. Încearcă să stabilească regulile după care plasticul reciclat poate funcționa efectiv ca o materie primă secundară în Piața Unică – tranzacționabilă liber, recunoscută uniform de la un stat membru la altul, însoțită de o documentație standard pe care orice cumpărător din orice colț al UE o poate verifica și înțelege. Este diferența dintre a avea un material „reciclat, dar cu statut incert" și a avea un material cu statut de produs, susținut de o declarație de conformitate electronică și de un sistem de calitate verificat extern.

Pentru operatorii care își pot permite investiția în documentare, trasabilitate și verificare externă, acest proiect ar putea consolida, pe termen mediu, poziția materialului reciclat european ca alternativă credibilă și ușor de tranzacționat la polimerul virgin. Pentru cei care nu pot – fie din cauza dimensiunii, fie din cauza eterogenității fluxurilor cu care lucrează, fie din cauza distanței față de un organism de certificare acreditat, cazul multor furnizori din afara UE – proiectul ar putea ridica, în aceeași măsură, o barieră reală de acces la statutul de „materie primă", nu doar o formalitate administrativă.

Forma finală a regulamentului nu este încă fixată. Dar direcția este clară: viitorul comercial al recyclatelor din Europa nu se va mai judeca doar după calitatea fizică a materialului, ci și după calitatea documentației care îl însoțește.

Surse

Sursa 1
Draft Commission Implementing Regulation laying down rules for the application of Directive 2008/98/EC as regards criteria to determine when plastic waste ceases to be waste – pagina oficială de notificare
Comisia Europeană / Organizația Mondială a Comerțului – notificare G/TBT/N/EU/1229
https://technical-barriers-trade.ec.europa.eu/en/notification/40172

Sursa 2
Textul integral al proiectului de regulament (Draft text)
Comisia Europeană
https://technical-barriers-trade.ec.europa.eu/en/notification/text/EU1229_EN_DRAFTTEXT1_70d470eff3aef0ea71d0056ca4e7d99b.pdf

Sursa 3
Anexa I la proiectul de regulament – cerințe privind materialul de intrare, procesele de tratare și calitatea materialului rezultat
Comisia Europeană
https://technical-barriers-trade.ec.europa.eu/en/notification/text/EU1229_EN_ANNEX1_d5a3a9907326831cfaf0bab0bf5c4516.pdf

Sursa 4
Directiva 2008/98/CE privind deșeurile și de abrogare a anumitor directive (Directiva-cadru privind deșeurile), articolul 6
EUR-Lex / Uniunea Europeană
https://eur-lex.europa.eu/eli/dir/2008/98/oj/eng

Sursa 5
Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 (REACH)
EUR-Lex / Uniunea Europeană
https://eur-lex.europa.eu/eli/reg/2006/1907/oj/eng

Sursa 6
Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 privind clasificarea, etichetarea și ambalarea substanțelor și amestecurilor (CLP)
EUR-Lex / Uniunea Europeană
https://eur-lex.europa.eu/eli/reg/2008/1272/oj/eng

Sursa 7
Regulamentul (UE) 2019/1021 privind poluanții organici persistenți
EUR-Lex / Uniunea Europeană
https://eur-lex.europa.eu/eli/reg/2019/1021/oj/eng

Sursa 8
Regulamentul (CE) nr. 1935/2004 privind materialele și obiectele destinate să vină în contact cu produsele alimentare
EUR-Lex / Uniunea Europeană
https://eur-lex.europa.eu/eli/reg/2004/1935/oj/eng

Sursa 9
Regulamentul (UE) 2022/1616 al Comisiei privind materialele și obiectele din plastic reciclat destinate să vină în contact cu produsele alimentare
EUR-Lex / Uniunea Europeană
https://eur-lex.europa.eu/eli/reg/2022/1616/oj/eng

Sursa 10
Regulamentul (UE) 2024/1157 privind transferurile de deșeuri
EUR-Lex / Uniunea Europeană
https://eur-lex.europa.eu/eli/reg/2024/1157/oj/eng

Sursa 11
Regulamentul (UE) 2025/40 privind ambalajele și deșeurile de ambalaje (PPWR) – context, nemenționat direct în proiectul analizat
EUR-Lex / Uniunea Europeană
https://eur-lex.europa.eu/eli/reg/2025/40/oj/eng